Congo: 10.000 de cazuri de Ebola, autoritățile luptă pentru a opri răspândirea

De ce e greu să opești virusul

Echipelor le e greu să ajungă la pacienți. Conflictul armat, drumurile proaste și violența locală sunt obstacole majore. Neîncrederea și dezinformarea complică și mai mult eforturile. Locuitorii din zonele afectate de război sunt reticenți să raporteze simptomele sau să ceară îngrijire. Comparativ cu epidemia din vestul Africii (2014-2016), această criză a înregistrat de trei ori mai multe cazuri și decese într-un interval mai scurt.

Unde s-a răspândit virusul

Virusul a ajuns în trei regiuni, inclusiv Kenya și Nigeria. A fost detectat în cinci țări, printre care Uganda și Franța. Există lacune în supraveghere. Majoritatea cazurilor timpurii au fost confirmate abia după ce au apărut simptomele sau după deplasări. Miniștrii sănătății africani se întâlnesc virtual miercuri pentru a coordona răspunsul continental.

Impactul local și lupta personalului medical

Boala a ajuns în 66 zone de sănătate din opt provincii. Aproximativ 80% din cazuri vin din contacte neurmărite. Peste 50% din decese s-au întâmplat la pacienți care nu au fost spitalizați niciodată. Personalul medical se confruntă cu lipsa vehiculelor și rezistența comunității. Grevele frecvente ale lucrătorilor din sănătate, din cauza salariilor și bonusurilor neplătite, au înrăutăsit situația.

Serviciile esențiale, deja subfinanțate, sunt destabilizate. Mortalitatea maternă s-a dublat în mai multe provincii. Programele de vaccinare pentru copii au fost deranjate. Școlile s-au închis, iar familiile afectate se confruntă cu stigmatizarea. Peste 2.600 de pacienți s-au vindecat complet. Un video viral arăta personalul medical dansând când ultimii doi pacienți au fost eliberați dintr-un centru de tratament din Mongbwalu.

Sistemul de sănătate sub presiune

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că, fără finanțare imediată, epidemia poate depăși capacitatea existentă a spitalurilor. Agențiile internaționale de ajutor se grăbesc să aducă EPI și unități de izolare. ONG-urile locale raportează că lucrătorii comunității din sănătate sunt prima linie de apărare, adesea cu resurse minime.