Cum să compari rata dobânzii bancare sau a titlurilor de stat cu inflația?

Lichiditatea are valoare chiar dacă randamentul real este negativ

Două persoane cititoare ne-au adresat o întrebare fundamentală: are sens să măsurăm performanța economiilor prin diferența dintre rata dobânzii oferite de bănci sau de titlurile de stat și indicele oficial al prețurilor de consum? Argumentele lor pun în lumină nuanțe esențiale pe care mulți le ignoră. În primă instanță, fiecare gospodărie are un profil de cheltuieli unic. Unii fumează, alții nu; unii investesc în cultură sau vacanțe, alții nu. Prin urmare, coșul de consum al fiecărei familii nu se suprapune cu cel folosit pentru calculul statistic. În plus, prețurile efective variază în funcție de locul unde se fac cumpărături și de exploatarea reducerilor. Indicatorul oficial se bazează pe o medie, care poate fi departe de realitatea așteptată de un individ concret.

Un alt punct critic este lichiditatea. Menținerea unei sume de bani în numerar sau în conturi cu dobândă mică poate părea ineficientă dacă se compară doar cu scumpirile generale. Totuși, aceste fonduri de urgență previn recursul la creditul bancar cu dobânzi mari în cazuri neprevăzute, precum tratamente sau alte evenimente de urgență. Fără lichiditate, o familie ar putea fi forțată să ia un împrumut costisitor sau să vândă active în condiții nefavorabile. Există și costuri de oportunitate: dacă nu ai banii necesari într-un moment dat, o oportunitate se pierde definitiv.

În final, cititorii noștri susțin că o comparație superficială între dobânzi și inflație poate fi o greșeală de raționament pentru persoanele fizice. Răspunsul nostru este nuanțat: această comparație rămâne utilă, dar nu trebuie folosită ca singurul criteriu de decizie. Faptul că economiile pierd din puterea de cumpărare nu înseamnă automat că păstrarea lor este o greșeală. Acest text provine din newsletterul „EconoMix”, trimis în fiecare joi dimineață de jurnalistul Dan Popa.

Analizând punctul pe punct, observăm că inflația medie nu reflectă exact situația fiecărei familii. Punctele referitoare la structura cheltuielilor și destinația banilor sunt corecte. Dacă strângi bani pentru o renovare, contorile relevante sunt costurile materialelor de construcție și ale manoperei, care pot evolua diferit față de rata generală a inflației. Banca Centrală Europeană explică adesea diferența dintre inflația măsurată oficial și cea resimțită de fiecare gospodărie. Această diferență poate fi în ambele sensuri: inflația personală poate fi mai mică sau mai mare decât cea oficială.

Cu privire la prețurile plătite, formularea inițială simplifică prea mult realitatea

Cu privire la prețurile plătite, formularea inițială simplifică prea mult realitatea. Institutul Național de Statistică colectează lunar circa 150.000 de prețuri pentru a măsura rata inflației din România, pe care le agregă într-un indice ponderat. Un nivel mai mic al prețurilor absolute nu înseamnă neapărat o rată mai mică a scumpirilor procentuale. La magazinul A poți plăti mai puțin, dar prețul a crescut în același ritm procentual ca în alte locuri. Dacă anul trecut cumpărai un produs la 15 lei, iar acum îl găsești la 11 lei într-un alt magazin, cheltuiala ta scade, deși ambele locuri au aplicat creșteri de preț. Aici, observația despre alegerea magazinelor este pertinentă: schimbarea locului de cumpărare poate compensa scumpirile.

Lichiditatea are valoare chiar dacă randamentul real este negativ. Acesta este probabil cel mai puternic argument. Banii disponibili pot evita un credit costisitor, o vânzare forțată a unui activ sau pierderea unei oportunități. Rolul unui fond de urgență este tocmai să permită absorbirea unor cheltuieli neprevăzute fără dependență imediată de împrumuturi. Păstrarea a 10.000 de lei la o dobândă netă de 5% într-un mediu cu inflație de 8% produce un randament real anual de aproximativ −2,8%. Pierderea există, dar poate fi un cost acceptabil pentru accesul sigur și rapid la bani. Trebuie însă verificat și accesul efectiv, deoarece un depozit la termen poate presupune pierderea dobânzii la retragere anticipată.

Decizia de a economisi trebuie separată de alegerea locului unde păstrezi economiile. Din premisa „depozitul nu bate inflația” nu rezultă automat concluzia „mai bine cheltuiesc banii”. Trebuie evaluate alternativele, împreună cu riscurile, costurile și disponibilitatea lor. În sens invers, argumentul lichidității nu justifică automat păstrarea tuturor economiilor pe termen lung în instrumente cu randament real negativ. Suma necesară pentru urgențe și banii destinați unui obiectiv îndepărtat au funcții distincte.

Concluzia reformulată este următoarea: comparația dintre dobândă și inflație constituie un reper util pentru evaluarea puterii de cumpărare, dar nu este suficientă pentru luarea deciziilor de economisire. Trebuie să se ia în calcul destinația banilor, orizontul de timp, lichiditatea, riscul și alternativele disponibile. Un randament real negativ poate fi acceptabil dacă disponibilitatea banilor aduce un beneficiu mai mare decât costul de oportunitate.