Măselele de minte: de ce apar mai târziu și cum le recunoaștii

Din punct de vedere funcțional, aceștia dinți reprezintă o moștenire evolutivă

Dinții de înțelepciune: motivul întârzierii lor și modalitățile de identificare

Ultimii dinți permanenți care fac apariția în cavitatea orală sunt cunoscuți sub numele de măsele de minte. Aceștia, denumiți și molari trei, se poziționează în spatele celorlalte măsele, atât în arcada superioară, cât și în cea inferioară. De regulă, o persoană poate dezvolta patru astfel de dinți, câte unul în fiecare colț al gurii, deși nu toate indivizul le au. Perioada de apariție se situează, în mod uzual, între 17 și 25 de ani, dar se întâlnesc și cazuri în care ei se dezvolta fie mai devreme, fie mult mai târziu. Spre deosebire de ceilalți dinți permanenți, care se schimbă în copilărie, aceștia au nevoie de un interval mai lung pentru a străpune bariera gingivală.

Creșterea nu este identică la toți. Există persoane care dispun de spațiu suficient, astfel că dinții ies fără complicații. În alte situații, ei pot rămâne parțial sau total blocate sub gingie sau în osul maxilar. Această stare se numește inclusie a măselei de minte. Unele indivizule nu dezvoltă deloc aceștia dinți, din cauza lipsei germinei dentare. Absența lor nu perturbă, de regulă, procesul de mestecare. Când dinții există, dar nu au reușit să iasă, specialistul stomatologic poate determina poziția lor prin intermediul unei radiografii dentare.

Denumirea „măsele de minte” nu are nicio legătură cu capacitatea intelectuală, ci se referă la vârsta la care aceștia fac apariția. Spre deosebire de ceilalți dinți, aceștia se dezvolta la sfârșitul adolescenței sau la începutul vieții adulte, perioadă în care indivizul este considerat mai matur și mai înțelept, așa cum precizează ABC.com. Istoria acestui nume este veche. Încă în epoca antică, grecii foloseau un termen legat de prudență, iar romanii îi numeau „dinții înțelepciunii”. Această expresie a supraviețuit până în prezent și se regăsește în numeroase limbi.

Din punct de vedere funcțional, aceștia dinți reprezintă o moștenire evolutivă. Strămoșii noștri dispuneau de maxilare mai mari și se hrăneau cu alimente rezistente, precum rădăcini, plante cu fibre, nuci și carne crudă. Aceștia dinți suplimentari îi ajutau să mărunți mai eficient hrana și să compenseze uzura dinților. Pe măsură ce omenirea a început să gătească și să consumă alimente mai moi, dimensiunea maxilarului s-a micșorat, iar spațiul destinat acestor dinți s-a redus. Totuși, aceștia nu sunt complet inutili. Dacă se dezvolta corect și sunt sănătoși, ei contribuie la procesul de mestecare.

Importanța lor a scăzut semnificativ comparativ cu epoca strămoșilor. Motivul este simplu: regimul alimentar a evoluat. Oamenii consumau frecvent alimente dure, ceea ce impunea maxilare robuste și un număr mare de dinți. În plus, uzura era mai rapidă din cauza particulelor abrazive. Măselele de minte ofereau o suprafață suplimentară pentru procesul de mestecare, ușurând consumul acestor alimente, conform Clevelandclinic.com. Schimbarea a început odată cu utilizarea focului, prelucrarea hranei și progresul agriculturii. Alimentația a devenit mai moale, reducând necesitatea de a avea maxilare mari și dinți suplimentari. Deși maxilarele au devenit mai mici în timp, aceștia dinți continuau să se formeze. Din acest motiv, mulți oameni nu au spațiu suficient pentru creșterea normală. În prezent, putem mesteca eficient fără ei. Totuși, dacă sunt sănătoși, poziționați corect și se pot curățea corespunzător, nu este necesar să fie extrase.

Când spațiul este insuficient, aceștia dinți pot ieși înclinați, îndreptați spre dinții vecini sau aproape orizontal

Disconfortul și durerea asociate cu aceștia dinți pot avea mai multe cauze, dar cea mai frecventă este lipsa locului. Fiind ultimii care ies, ei nu au întotdeauna spațiu suficient, mai ales când ceilalți dinți ocupă deja zona. Uneori, aceștia se dezvolta în unghi, rămân blocate sub gingie sau ies doar parțial. În aceste cazuri, țesutul gingival se poate inflama, generând durere în zona posterioră a maxilarului. Disconfortul se accentuează la mestecare sau la deschiderea largă a gurii. O altă problemă frecventă este acumulare bacteriană în jurul dinților ieșiți parțial. Resturile alimentare rămân prinse sub gingia care acoperă dintele, declanșând o inflamație cunoscută sub numele de pericoronarită. Aceasta poate provoca durere, gingie roșie și umflată, halitoză și gust neplăcut. În plus, aceștia dinți sunt dificili de curățat, ceea ce favorizează apariția cariilor și afecțiunilor gingivale. Uneori, ei pot afecta dintele vecine, iar în cazuri rare se pot dezvolta chisturi.

Nu toți aceștia dinți provoacă probleme și nu trebuie neapărat extrase. Dacă durerea persistă sau recidivează, este recomandat un consult stomatologic. În schimb, dacă apar febră, edem sau dificultăți la înghițire, este necesară o evaluare medicală de urgență.

Când spațiul este insuficient, aceștia dinți pot ieși înclinați, îndreptați spre dinții vecini sau aproape orizontal. Uneori, aceștia rămân în această poziție și sunt denumiți măsele de minte incluse. Una dintre complicațiile posibile este afectarea dintelui aflat imediat în fața lor. Dacă poziția este necorespunzătoare, resturile alimentare și bacteriile se adună între cei doi dinți, crescând riscul de carii și infecții. În unele cazuri, aceștia dinți înclinați pot genera durere, edem, inflamație gingivală sau dificultăți la deschiderea gurii. Mai rar, dacă rămân blocate în os, în jurul lor se pot forma chisturi care afectează țesuturile și dinții din apropiere. Totuși, nu toți aceștia dinți înclinați provoacă disconfort. Unele persoane nu simt nicio durere. De aceea, medicul poate solicita o radiografie pentru a evalua poziția și a stabili dacă este necesar un tratament sau doar o monitorizare.

Nu, nu este obligatoriu să se extragă în toate situațiile. Dacă sunt sănătoși, au crescut complet, sunt poziționați corect și se pot curățea fără probleme, aceștia pot rămâne în gură toată viața. Extracția se recomandă de obicei când provoacă dureri recidivante, infecții, carii netratabile sau afectează dinții din apropiere. De asemenea, poate fi necesară dacă apare un chist sau alte complicații în jurul dintelui. Situația este mai nuanțată când dintele nu a ieșit complet, dar nu provoacă probleme. Aici, specialiștii au opinii divergente: unii propun extracție preventivă, alții monitorizare. Trebuie considerat și faptul că intervenția chirurgicală prezintă riscuri. Post-operator, se pot manifesta durere, edem sau infecții, iar în cazuri rare pot fi afectați nervii apropiati de rădăcini. De aceea, decizia se ia comun cu medicul, după examinare și, dacă este necesar, după o radiografie. Specialistul va lua în calcul poziția dintelui, starea gingiilor și eventualele probleme preexistente.

Durerea asociată cu aceștia dinți nu trebuie ignorată, mai ales dacă persistă, apare des sau se intensifică. Chiar dacă uneori disconfortul este legat de procesul de erupție prin gingie, acesta poate fi și un indicator de inflamație, carie sau infecție. Este indicat să se consulte un stomatolog dacă gingia din jurul dintelui este roșie, umflată sau sensibilă, dacă durerea se accentuează la mestecare sau dacă se simte un disconfort constant în partea posterioră a maxilarului. Alte semne de alarmă includ halitoza persistentă, gustul neplăcut, sângerarea gingivală sau dificultatea de a deschide complet gura. Aceste simptome pot apărea când bacteriile se concentrează în jurul unui dinte erupționat parțial. Dacă durerea este intensă, edemul se agravează sau apar febră și puroi, este necesară o vizită de urgență la specialist.

În schimb, dacă există dificultăți de respirație sau de înghițire, trebuie să se meargă imediat la secția de urgență, deoarece infecția riscă să se răspândească. În timpul vizitei, medicul va examina zona și poate solicita o radiografie. În funcție de diagnostic, tratamentul poate cuprinde curățarea gingiei inflamate, terapia infecției sau extragerea dintelui, dacă celelalte opțiuni nu sunt suficiente.