Nouă strategie terapeutică pentru hipertensiunea rezistentă la tratament

Tensiune mare sub tratament = hipertensiune refractară?

O nouă abordare terapeutică pentru tensiunea arterială refractară: baxdrostat și inhibarea sintezei aldosteronului

În domeniul medical, controlul presiunii sanguine rămâne o provocare majoră pentru o parte semnificativă din populația adultă.

Chiar și după modificarea schemei medicamentoase, indicatorii tensionali continuă să rămână la cote periculoase, generând îngrijorare la pacienții care se luptă cu hipertensiunea arterială refractară. Această afecțiune se caracterizează prin dificultatea de a menține valorile în limitele normale, chiar și cu administrarea simultană a mai multor clase de medicamente.

Potrivit surselor din Mondosanita, cercetătorii explorează o strategie alternativă care nu se limitează la blocarea efectelor hormonilor responsabili pentru creșterea tensiunii, ci vizează oprirea producției lor la sursă.

Punctul central al acestei noi direcții îl reprezintă aldosteronul, un hormon esențial pentru echilibrul sodiu-potasiu și pentru reglarea volumului de lichide din organism. Acesta acționează direct asupra rinichilor, stimulând retenția sodiului și eliminarea potasiului. Când sinteza acestui hormon devine excesivă sau disfuncțională, rinichii rețin mai multă apă și sare, ceea ce duce la o creștere a volumului circulatoriu și, implicit, la menținerea cotelor ridicate ale presiunii.

În timp ce tratamentele convenționale se concentrează pe blocarea receptorilor prin care aldosteronul își manifestă efectele, baxdrostatul adoptă o strategie diferită. Acesta inhibă selectiv aldosteron-sintaza, enzima cheie în producția hormonului. Obiectivul este de a reduce direct cantitatea de aldosteron generat de corp, nu doar de a contracara acțiunea lui. Această distincție constituie o direcție promițătoare în gestionarea hipertensiunii care nu răspunde la terapiile standard.

Studiu Bax24: scădere cu 14 mmHg a tensiunii sistolice față de placebo

Eficacitatea baxdrostatului a fost evaluată într-un studiu clinic de fază III, cunoscut sub numele de Bax24, ale cărui rezultate au fost publicate în revista The Lancet. Cercetarea a inclus 217 adulți diagnosticați cu hipertensiune refractară.

Participanții au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri: un grup a primit baxdrostat ca tratament adjuvant la schema existentă, în timp ce celălalt a primit un placebo.

După 12 săptămâni de tratament, s-a observat o diferență clară între cele două grupuri. La pacienții tratați cu baxdrostat, presiunea sistolică medie, monitorizată continuu timp de 24 de ore, a scăzut cu 16,6 mmHg. În grupul de control, reducerea a fost de doar 2,6 mmHg. Diferența netă a medicamentului s-a ridicat la? Diferența netă atribuită medicamentului s-a ridicat la 14 mmHg.

Un aspect deosebit al acestui studiu este faptul că măsurătorile au fost efectuate nu doar în cabinetul medical, ci pe parcursul întregii zile și nopți, prin monitorizare ambulatorie. Această abordare oferă o imagine mai fidelă a evoluției tensionale în viața cotidiană a pacientului și permite detectarea hipertensiunii nocturne, un factor de risc adesea ignorat în practica clinică tradițională.

Studiu BaxHTN: confirmarea efectului asupra hipertensiunii necontrolate

Rezultatele din Bax24 nu sunt singura dovadă a eficienței baxdrostatului. Un alt studiu de fază III, BaxHTN, publicat în august 2025 în New England Journal of Medicine, a analizat impactul medicamentului la 794 de pacienți cu hipertensiune necontrolată sau refractară.

În această cercetare, participanții au primit baxdrostat în doze de 1 mg sau 2 mg zilnic, ca supliment la tratamentul antihipertensiv existent, sau un placebo.

După 12 săptămâni, presiunea sistolică măsurată în cabinet a scăzut cu 14,5 mmHg în grupul cu doza de 1 mg și cu 15,7 mmHg în grupul cu doza de 2 mg. La cei care au primit placebo, reducerea a fost de 5,8 mmHg. Comparativ cu grupul de control, diferența s-a ridicat la 8,7 mmHg pentru doza mică și la 9,8 mmHg pentru doza mare.

Cum se diagnostică corect hipertensiunea refractară?

Profilul de siguranță: atenție la nivelul potasiului

Deși perspectivele sunt încurajatoare, baxdrostatul prezintă anumite riscuri care necesită supraveghere strictă. Unul dintre principalele efecte adverse urmărite este creșterea concentrației de potasiu în sânge. În cadrul studiuului Bax24, reacțiile negative au fost semnalate la 52% dintre cei care au primit medicamentul, față de 37% în grupul placebo. La trei pacienți din grupul tratat s-a confirmat o valoare a potasiului peste 6 mmol/litru, un prag care poate deveni periculos. În grupul placebo, nu s-a înregistrat niciun caz de acest tip.

Hiperkaliemia, adică creșterea excesivă a potasiului, poate perturba activitatea electrică a inimii și declanșa aritmii grave.

Din acest motiv, înainte de începerea terapiei și pe parcursul acesteia, este obligatoriu monitorizarea periodică a nivelului de potasiu, sodiu și a funcției renale. Pacienții cu probleme renale preexistente sau cei care iau alte medicamente care pot crește potasiul necesită o evaluare clinică atentă. Noul tratament nu este o soluție care poate fi administrată fără supraveghere medicală și nu înlocuiește automat celelalte clase de antihipertensive.

Diagnosticarea corectă a hipertensiunii refractare

Nu orice valoare ridicată a tensiunii la o persoană tratată cu medicamente indică neapărat o hipertensiune refractară. Înainte de a modifica schema terapeutică, medicii trebuie să verifice dacă cifrele reflectă o problemă reală de control sau dacă există factori externi care distorsionează măsurătorile.

Hipertensiunea refractară se definește prin menținerea tensiunii deasupra valorilor țintă, în ciuda administrării a cel puțin trei clase de medicamente antihipertensive, inclusiv un diuretic, la dozele maxime tolerate. Evaluarea corectă necesită și o analiză a stilului de viață și a modului de măsurare.

Un criteriu esențial este confirmarea valorilor crescute prin măsurători efectuate în afara cabinetului medical, fie la domiciliu, fie prin dispozitive de monitorizare ambulatorie.

Medicii trebuie să excludă mai întâi așa-numita pseudorezistență, adică situația în care tensiunea pare necontrolată, dar cauza nu este ineficacitatea tratamentului, ci erori de măsurare sau comportamentale.

Printre explicațiile posibile pentru aceste erori se numără: - Efectul de halat alb: tensiunea crește în cabinet din cauza stresului sau emoțiilor asociate cu vizita medicală. - Măsurarea incorectă: utilizarea unei manșete de dimensiune nepotrivite, poziționarea greșită a brațului sau lipsa repausului înainte de măsurare pot modifica rezultatele. - Doze insuficiente: tratamentul poate să nu fi fost încă ajustat la nivelul necesar pentru controlul tensiunii. - Administrarea neregulată a medicamentelor: programul aglomerat, efectele secundare sau instrucțiunile neclare pot determina omiterea unor doze. - Combinații terapeutice neoptimizate: uneori, schema de tratament trebuie revizuită înainte de a se introduce un medicament suplimentar.

Această etapă de evaluare este crucială, deoarece adăugarea unui nou medicament nu rezolvă automat o problemă cauzată de erori de măsurare sau de o schemă administrată necorespunzător.

Măsurarea corectă a tensiunii acasă

O monitorizare corectă poate face diferența între un tratament eficient și unul care pare a nu funcționa. American Heart Association recomandă utilizarea unui tensiometru validat, cu manșetă aplicată corect pe braț, adaptată circumferinței acestuia. Pentru a obține rezultate cât mai apropiate de realitate, trebuie respectate următoarele reguli:

- Stați în repaus cel puțin cinci minute înainte de măsurare. - Evitați cafeaua, fumatul și efortul fizic în cele 30 de minute precedente. - Goliți vezica urinară înainte de măsurare. - Stați pe un scaun, cu spatele sprijinit și tălpile așezate pe podea. - Țineți brațul sprijinit la nivelul inimii. - Nu vorbiți în timpul măsurării și nu puneți manșeta peste haine. - Efectuați două măsurători la interval de un minut și notați ambele rezultate.

Este important ca pacienții să nu măsoare tensiunea în mod repetat în mod excesiv, deoarece stresul asociat cu măsurarea poate influența valorile. O practică responsabilă include notarea regulată a cifrelor și discutarea lor cu medicul curant, pentru a ajusta terapia cu precizie.