Malpraxis medicală: drepturile pacienților și calea spre despăgubiri

Când se declanșează răspunderea personalului?

Când greșelile din spital devin caz de răspundere: ghidul pacientului pentru despăgubiri

Dacă o neglijență în cadrul unui spital sau al unei clinici afectează starea de sănătate a unei persoane, aceasta are dreptul de a cere o compensare financiară. Avocatul Dr. Radu Pavel a detaliat pentru Digi24. ro pașii de urmărire a răspunderii civile și tipurile de daune care pot fi cerute în instanță. Pentru a demonstra legătura cauzală între actul medical și consecințele lui, sunt esențiale documentele medicale originale.

Definiția juridică a malpraxisului

Conform articolului 653 din Legea nr. 95/2006, care reglementează reforma în sănătate, malpraxisul se definește ca o greșeală profesională săvârșită în cadrul unui act medical sau medico-farmaceutic, care generează un prejudiciu pentru pacient. Această încălcare a standardelor profesionale poate declanșa răspunderea civilă nu doar a medicului sau asistentului vinovat, ci și a furnizorilor de produse și servicii din sectorul sanitar și farmaceutic, în limita prevăzută de lege.

Când se declanșează răspunderea personalului

Orice eroare apărută în procesul de prevenție, diagnosticare sau tratament, fie ea rezultat al neglijenței, a imprudenței sau a deficiențelor de cunoștințe medicale, poate fi considerată act de malpraxis. Răspunderea se extinde și atunci când prejudiciul provine din încălcarea obligației de confidențialitate, din lipsa consimțământului informat sau din nerespectarea datoriilor de asistență medicală.

Rolul consimțământului informat

În România, înainte de orice intervenție medicală, investigație sau tratament cu risc, se impune obținerea acordului informat al pacientului. Persoana afectată trebuie să primească informații clare despre natura procedurii, beneficiile așteptate, riscurile potențiale și alternativele disponibile, pentru a lua o decizie conștientă. Când pacientul este minor, acordul se dă de obicei de părinți sau de reprezentantul legal, cu respectarea excepțiilor legale. În cazuri de urgență medicală, nu este necesar consimțământul prealabil al reprezentantului legal, așa cum prevede articolul 15 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

Exonerarea de răspundere în anumite situații

Exonerarea de răspundere în anumite situații!

Legislația prevede situații specifice în care personalul medical nu este răspunzător pentru prejudiciile produse.

Acestea includ consecințele decurge din condițiile de lucru, dotarea insuficientă cu echipamente de diagnostic și tratament, infecțiile dobândite în spital, efectele adverse ale tratamentelor, complicațiile și riscurile general acceptate ale metodelor de investigație și tratament.

Sunt acoperite și daunele cauzate de viciuri ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor, dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, precum și ale substanțelor medicale utilizate.

De asemenea, dacă medicul a acționat cu bună-credință într-o situație de urgență și a respectat competența profesională ce i-a fost acordată, acesta poate fi scăpat de răspundere.

Un pacient care suspectează o greșeală profesională are două căi: se poate adresa Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazuri de malpraxis, care funcționează în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) competente, sau poate sesiza direct o instanță de judecată. Acțiunea civilă pentru despăgubiri se depune la instanța competentă, determinată în funcție de circumstanțele cazului și de regulile de competență. Sesizarea Comisiei nu este o etapă obligatorie înainte de a merge la judecătorie.

Dacă se alege calea administrativă, decizia Comisiei poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 15 zile de la comunicare, așa cum stipulează legislația aplicabilă.

Pentru a evalua un caz de malpraxis, sunt necesare documente precum foaia de observație, biletul de externare, rezultatele investigațiilor, prescripțiile medicale și alte înscrisuri care ajută la înțelegerea împrejurărilor reclamate. Aceste materiale permit analiza îngrijirilor acordate și identificarea erorilor profesionale. Dosarul depus la Comisie trebuie să conțină copii ale documentelor medicale care susțin pretențiile pacientului, împreună cu actele care dovedesc calitatea persoanei care face reclamația. În funcție de caz, se pot adăuga alte dovezi privind prejudiciul și legătura lui cu actul medical în cauză.

Un pacient prejudiciat de un act de malpraxis poate cere despăgubiri atât materiale, cât și morale, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru răspunderea civilă. Daunele materiale acoperă cheltuielile pentru tratamente, intervenții suplimentare și procesul de recuperare, precum și alte costuri generate de greșeala profesională. Se pot cere și compensații pentru veniturile pierdute din cauza incapacității de muncă, în măsura în care aceste pierderi sunt dovedite. Daunele morale vizează compensarea suferințelor fizice și psihice, a deteriorării calității vieții și a pierderii autonomiei personale. Acestea se pot solicita, de exemplu, pentru sechele care limitează activitățile cotidiene sau capacitatea de a-și îngriji copiii. Valoarea despăgubirilor se stabilește în raport cu gravitatea prejudiciului, cu impactul asupra vieții persoanei afectate și cu probele prezentate.

În absența unui acord amiabil, instanța va stabili sumele datorate, conform prevederilor legale.