„Mi-a fost atât de rău”: Este periculos să alergi la maraton în timp ce urmezi un tratament cu Mounjaro sau alte

Opinia experților rămâne împărțită?

Efectele adverse ale terapiilor moderne pentru slăbit provoacă dificultăți majore în rândul sportivilor de performanță, avertizează publicația The Guardian, aducând în atenție dilemele cu care se confruntă alergătorii de cursă lungă ce folosesc substanțe din clasa GLP-1. Odată cu saltul uriaș de popularitate al acestor compuși farmaceutici, tot mai mulți atleți observă o scădere drastică a randamentului lor fizic, confruntându-se cu stări de epuizare, greață persistentă și un periculos deficit de energie.

Un exemplu elocvent este cel al Keri M. o pasionată a curselor de fond trecută de prima tinerețe, care a trăit pe propria piele un episod extrem în timpul unei competiții. Dorind să-și păstreze anonimatul din motive lesne de înțeles, atletă cu zeci de semimaratoane și patru curse complete la activ a luat startul la primul său eveniment major în timp ce urma o cură cu un agonist GLP-1.

Performanța ei anterioară din 2024 la Maratonul din Philadelphia îi adusese deja calificarea la celebrul Bank of America Chicago Marathon, una dintre cele opt competiții majore de profil de pe glob.

Cu toate acestea, experiența recentă a fost complet atipică.

Cu doar șase zile înaintea startului, femeia își injectase o cantitate de 2,5 mg de tirzepatidă, substanță de bază pentru produse precum Mounjaro sau Zepbound, prescrise în mod curent pentru reducerea masei corporale. Pe parcursul traseului, stările de greață nu i-au dat pace, împiedicând-o să consume gelurile nutritive indispensabile alergătorilor de rezistență pentru susținerea nivelului optim de energie.

„M-am simțit teribil de rău după acel semimaraton”, a mărturisit ea, recunoscând că prima doză administrată a fost mult prea puternică și că ar fi dorit o inițiere treptată.

Fenomenul nu reprezintă însă o excepție, ci o tendință amplificată în ultimii ani. Cifrele arată că procentul consumatorilor orientați spre slăbit a saltat de la 3% la 11% într-un interval de numai două ani. Mai mult, o cercetare publicată în 2026 subliniază că numărul celor care utilizează aceste medicamente în afara indicațiilor oficiale stabilite de Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite este de 15 ori mai mare comparativ cu acum un quinqueniu.

Același studiu a scos la iveală un alt aspect frapant: mai bine de o treime dintre utilizatori, adică 35%, se situează în limite normale de greutate conform indicelui de masă corporală (IMC).

Specialiștii în nutriție sportivă, precum Meghann Featherstun din statul Ohio, confirmă că au în portofoliu tot mai mulți clienți maratonişti care apelează la asemenea soluții. Pe măsură ce accesul la tratamente a devenit facil, iar barierele prescriptive s-au mai relaxat, lumea medicală a început să dezbată aprins compatibilitatea dintre aceste substanțe și efortul fizic de lungă durată.

Opinia experților rămâne totuși împărțită. Heidi Skolnik, specialistă afiliată la American College of Sports Medicine și autoare a volumului ghid „Your GLP-1 Game Plan”, susține că participarea la întreceri dificile rămâne fezabilă, cu condiția ca sportivul să compenseze corespunzător prin alimentație și lichide.

Dacă reușești să mănânci suficient încât să susții efortul și te hidratezi corect, continuă fără probleme.

Însă, dacă acest lucru devine imposibil, renunță. Altfel, lupți direct împotriva propriei sănătăți, a avertizat ea.

Printre cele mai comune reacții adverse asociate acestor terapii se numără lipsa poftei de mâncare, stările de vreo și constipația.

Deși aceste efecte sunt de dorit în curele de slăbire, ele devin un veridic coșmar pentru cei care au nevoie de un aport caloric ridicat.

Din acest motiv, unii competitori încearcă să găsească soluții de compromis, cum ar fi „microdozarea” – o practică prin care își administrează cantități infime pentru a continua să piardă kilograme fără a-și sabota antrenamentele.

În mediul virtual, pe platforme de socializare precum comunitatea dedicată de pe Reddit numită „Zepbound athletes”, membrii dezbat intens strategii legate de nutriția competițională, timpii de alergare sau chiar opțiunea de a sări peste anumite administrări periodice. Totuși, lumea medicală respinge vehement aceste experimente pe cont propriu.

Emily Lundstrom, profesor asistent de fizioterapie clinică și expert în disponibilitate energetică redusă, recomandă ferm ca atleții de performanță să amâne utilizarea acestor substanțe până la finalizarea obiectivelor lor sportive.

Ce a spus Serena Williams despre slăbit?

„Nici măcar microdozarea nu reprezintă o soluție înțeleaptă”, subliniază cercetătoarea.

Valul de controverse a fost alimentat și în zona sportului de elită, în special după ce celebra tenismenă Serena Williams a devenit imaginea unei companii de telemedicină axate pe prescrierea de GLP-1, numită Ro. Apariția sa a relansat discuțiile despre etica utilizării unor astfel de medicamente de către persoane publice și locul lor în universul sportiv.

În vreme ce unii critici au taxat-o pentru promovarea unor standarde corporale nerealiste și a slăbitului nejustificat, alții au apreciat că demersul ei ajută la demstigmatizarea celor care apelează la ajutor farmacologic pentru controlul greutății.

Pentru mulți practicanți amatori, parcursul descris de campioana la tenis sună extrem de cunoscut. Este și cazul lui Steve, un bărbat în vârstă de 44 de ani din Oregon, care a dus o viață extrem de activă, combinând alergarea cu boxul și ridicarea de greutăți.

În jurul vârstei de 41 de ani, metabolismul său s-a modificat, ducând la o acumulare constantă de kilograme.

„Oricât de mult m-aș fi antrenat, oricât de atenți eram la macronutrienți și la planul meu alimentar, tot continuam să pun greutate pe mine”, a declarat el.

Impresionat de mărturiile Serenei Williams despre dificultatea de a slăbi exclusiv prin dietă și efort fizic, Steve a decis să încerce o formulă magistrală bazată pe tirzepatidă, începând tratamentul în iulie 2026, cu gândul la un semimaraton programat în octombrie. Începutul a fost însă descurajant.

Distanțe modeste de opt kilometri, pe care altădată le parcurgea fără efort, îi provocau acum pauze frecvente, iar bătăile inimii îi urcau periculos de mult peste limitele normale.

După patru săptămâni dificile, inspirat de sfaturile citite pe forumul Reddit, bărbatul a luat decizia unilaterală de a reduce doza de 2,5 mg la jumătate. Schimbarea i-a adus o ameliorare considerabilă: antrenamentele au devenit mai accesibile, iar episoadele de tahicardie au dispărut. „Nu mă mai simt atât de secătuit de puteri”, a explicat el.

Chiar dacă procesul de slăbire a stagnat în acel moment, Steve consideră că o metodă care i-ar bloca antrenamentele nu merită efortul. Cu toate acestea, specialiștii subliniază că ajustarea dozelor fără supraveghere medicală reprezintă un risc considerabil.

Din perspectivă cardiologică, dr.

Melanie Jay de la NYU Grossman School of Medicine atrage atenția că aceste substanțe pot accelera ritmul cardiac în stare de repaus cu două până la zece bătăi pe minut.

În timpul efortului fizic, saltul pulsului poate fi și mai accentuat, deși datele științifice referitoare la impactul medicamentelor GLP-1 de a doua generație asupra performanței atletice sunt încă restrânse.

Chiar dacă disconfortul gastrointestinal tinde să se estompeze pe măsură ce organismul se acomodează, pentru alergătorii de cursă lungă pericolul real depășește sfera simplelor probleme digestive.

Un alt risc major, adesea trecut cu vederea, este sindromul de disponibilitate energetică redusă în sport. Claire Shorenstein, dietetician specializat în nutriție sportivă, recomandă multă prudență celor care urmează astfel de tratamente în plină perioadă de pregătire competițională. „În mod normal, nu aș sfătui pe nimeni să combine un tratament cu GLP-1 cu antrenamentele active pentru un maraton sau alte probe de rezistență”, explică ea.

Atleții care parcurg distanțe mari își împing deja corpul spre limitele consumului caloric, iar asocierea unor medicamente ce suprimă pofta de mâncare amplifică acest dezechilibru, generând un deficit cronic. Practic, corpul nu mai deține resursele necesare pentru a face față simultan cerințelor mecanice ale efortului și nevoilor metabolice de bază. Pe termen lung, această carență severă poate declanșa sindromul REDs (Relative Energy Deficiency in Sport).

Consecințele acestei afecțiuni sunt deosebit de grave: scăderea densității minerale osoase, compromiterea sistemului imunitar și, în cazul femeilor, instalarea amenoreei hipotalamice, manifestată prin sistarea ciclului menstrual din cauza dereglărilor hormonale profunde. Din fericire, această stare patologică poate fi remediată prin corectarea dietei și reechilibrarea nivelului de efort fizic, asigurând astfel o protecție pe termen lung pentru sănătatea sportivilor dornici de performanță.