Kilogramele revin după oprirea injecțiilor pentru slăbit? Dr. Cristina Blaga explică mecanismele

De ce e crucial să notăm acest aspect?

Impactul pe termen lung al noilor terapii injectabile pentru reducere în greutate și mecanismele biologice care stau în spatele recâștigării ponderale au fost puse sub lupă de specialişti. O întrebare centrală care agită comunitatea medicală și publicul larg este dacă renunțarea la aceste medicamente duce la o reîntoarcere rapidă a kilogramelor, similar cu ceea ce se întâmplă după încheierea dietei.

Cristina Blaga, specialist în endocrinologie, care a clarificat procesele complexe din organism și importanța unei monitorizări riguroase. Medica este angajată la Ponderas Academic Hospital, o instituție integrată în Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

Explicațiile sale au fost prezentate în cadrul dezbaterii din seria G4 Debate, având ca temă „Controlul greutății: implicațiile mai puțin cunoscute ale obezității și soluțiile disponibile”, eveniment moderat de redactorul-șef Ioana Câmpean.

Când se oprește administrarea injecțiilor, efectul farmacologic al substanței dispare. Acesta acționa direct asupra centrului foamei și întârzia golirea gastrică, generând o senzație prelungită de sațietate. Fără acest sprijin chimic, pacientul nu mai beneficiază de aceste mecanisme de control al apetitului, declanșând un fenomen de rebound. Conform explicațiilor expertei, individul recâștigă, în general, întreaga masă corporală pierdută sub tratament.

Statisticile indică faptul că 60% din greutatea pierdută revine în prima an de la stoparea medicamentului, iar în cel mult doi ani, aproape toată cantitatea pierdută este recuperată.

Aceasta subliniază caracterul de lungă durată și necesitatea dozării atente a terapiei.

Datele științifice susțin această observație clinică.

În prelungirea studiului STEP 1, care a analizat întreruperea utilizării semaglutidei, s-a constatat că participanții au recuperat, în medie, aproximativ două treimi din greutatea eliminată în cursul primului an post-oprire.

Este important de notat că în acest interval a fost suspendată și intervenția structurată legată de stilul de viață. Coorta studiată a inclus 327 de persoane la această etapă.

Rezultatele au arătat că, la un an după întrerupere, grupul care a primit anterior semaglutidă se situa, în medie, cu 5,6% sub greutatea inițială, comparativ cu punctul de plecare.

Motivul pentru care corpul tinde să revină la parametrii anteriori nu se reduce doar la abandonarea obiceiurilor vechi de alimentație și mișcare. Există un concept modern cunoscut sub numele de memorie metabolică. Organismul „amintește” greutatea la care a funcționat o perioadă îndelungată și, odată cu scăderea ponderală, mobilizează resurse pentru a se readuce la acel nivel de echilibru anterior.

Din perspectivă medicală, acest proces implică fluctuații hormonale specifice: nivelul grelinei (hormonul care stimulează foamea) crește, în timp ce al leptinei (hormonul sațietății) scade. Această presiune biologică intensă este ceea ce simte pacientul în încercarea de a menține greutatea redusă.

Evaluarea corectă a pacientului necesită o analiză complexă a istoricului de creștere în greutate, a calității somnului, a patologiilor preexistente și a terapiei medicamentoase curente.

Factorii implicați sunt numeroși. Istoricul medical poate revela existența unor medicamente de fond, de tip cronic, care predisp la acumularea de grăsime corporală. Astfel, greutatea nu mai este privită exclusiv ca un atribut estetic, ci ca un indicator al stării generale de sănătate.

Criteriile de eligibilitate pentru aceste injecții sunt stricte și se bazează pe indicele de masă corporală (IMC) și pe afecțiunile concomitente. Terapiile respective sunt indicate pentru managementul obezității. Standardul clasic este un IMC superior 30 kg/m². Cu toate acestea, tratamentul poate fi considerat și pentru pacienții cu un IMC peste 27, dar sub 30 kg/m², condiționat de prezența unor afecțiuni metabolice asociate.

Carcinomul tiroidian medular e printre ele!

Indicația europeană pentru semaglutida destinată controlului greutății specifică pragul de IMC minim 30 kg/m² sau IMC de minimum 27 și sub 30 kg/m², însoțit de o boală legată de greutate.

Exemplele relevante includ prediabetul, diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, dislipidemia și apneea obstructivă în somn. Prescripția se face obligatoriu alături de o alimentație hipocalorică și activitate fizică regulată, deși atingerea pragului de IMC nu înlocuiește evaluarea medicală individualizată.

Endocrinologul a enumerat mai multe antecedente și afecțiuni care pot modifica alegerea terapiei sau chiar contraindica aceasta.

Printre ele se numără carcinomul tiroidian medular, istoricul familial al acestei patologii, sindromul de neoplazie endocrină multiplă de tip 2 (MEN2), pancreatita și tulburările digestive severe.

Aceste clase de medicamente sunt interzise absolut persoanelor cu cancer tiroidian medular sau cu istoric familial pentru această formă de cancer.

De asemenea, sunt contraindicate pentru pacienții cu sindromul MEN2 (o triplă metaplazie endocrină), cu istoric de pancreatită, cu afecțiuni gastrice cronice și severe precum gastropareza sau cu boli inflamatorii acute și active.

În ultimele cazuri, pacienții ar trebui să aștepte până când afecțiunea inflamatorie cronică intră în remisiune, moment în care se poate discuta despre eligibilitate. Medicul a subliniat necesitatea unei evaluări profesionale înainte ca pacientul să decidă să achiziționeze singur tratamentul, pentru a asigura siguranța.

Obiectivele medicale depășesc simpla modificare a siluetei fizice.

Se caută identificarea afecțiunilor conexe, fie de tip metabolic asociat obezității, cum ar fi diabetul, prediabetul, hipertensiunea sau dislipidemia, fie manifestări mecanice, precum durerile articulare, osteoartrita sau sindromul de apnee în somn.

Doar un specialist poate discerne aceste condiții și poate ghida pacientul către cea mai potrivită soluție.

În acest context, se promovează o abordare în care pacientul primește sprijin constant pentru alegerea și menținerea tratamentului. Scopul este de a lua de pe umerii pacienților povara clișeei formule „mișcă-te mai mult, mănâncă mai puțin”, asumându-ne noi responsabilitatea găsirii unei strategii eficiente.

Cel mai frecvent, este recomandat ca deciziile să fie luate într-un cadru multidisciplinar, unde se stabilește împreuna cel mai bun plan terapeutic. Mișcarea rămâne un pilon fundamental, inclusiv prin modificări simple ale rutinei zilnice.

Un pas mic ar putea fi urcatul scărilor în loc a liftului, mersul pe jos până la magazin sau coborâtul cu două stații mai devreme pentru a merge pe jos până la școală pentru a-l aduce pe copil.

Dacă aceste ajustamente sunt deja implementate, următorul pas este consultarea medicului pentru o evaluare hormonală.

Dacă și acest lucru a fost realizat, se recomandă adresaarea unui centru multidisciplinar, unde cazul va fi dezbatut în echipă și se va primi un tratament personalizat, adaptat nevoilor specifice ale individului.