Carnea de vită conține un compus care crește riscul de diabet cu 63 % și dezvăluie un mecanism neașteptat

Substanța sugerează un mecanism nou?

Explorarea unei Molecule Exogene din Carne de Vită și Miel Sugerează o Corelație cu Diabetul de Tip 2, Evidențiind un Proces Biologic Inedit

O nouă investigație, efectuată de cercetători francezi, aduce la lumină un compus natural, denumit acid N-glicolilneuraminic sau Neu5 Gc, prezent în țesuturile majorității mamiferelor, inclusiv în carnea de vită și miel. Acest acid sialic, care nu poate fi produs de organismul uman datorită unei mutații genetice evolutive, a fost subiectul unei analize detaliate. Studiul, care a inclus datele a 89.953 de adulți din cadrul proiectului NutriNet-Santé, urmărește interacțiunea dintre tipul de alimentație și starea de sănătate.

Rezultatele acestor cercetări au fost prezentate la cadrul congresului anual al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), care s-a desfășurat în orașul Milano, în perioada 28 septembrie până la 2 octombrie 2026.

Analiza statistică a participanților, a căror vârstă medie era de 42 de ani și dintre care 79% erau femei, a urmărit evoluția pe o perioadă medie de urmărire de 7,2 ani. La începutul monitorizării, niciun subiect nu prezentau diagnosticul de diabet de tip 2 sau cancer. Pe parcursul acestei perioade, au fost înregistrate 966 cazuri noi de diabet de tip 2. Prin estimarea cantității de Neu5 Gc consumată de fiecare participant, cercetătorii au segmentat grupurile în cinci categorii bazate pe aport.

Observația cheie arată că indivizii cu cea mai mare ingestie de Neu5 Gc, provenind din carne, manifestau un risc de dezvoltare a diabetului de tip 2 cu 63% mai mare în comparație cu cei care aveau cel mai scăzut nivel de consum.

În al doilea grup, cel mai mare după cel cu aport maxim, riscul relativ era estimat la 41% mai ridicat.

Înainte de această lucrare, atenția științifică era în mare parte îndreptată către rolul substanțelor precum grăsimile saturate, fierul hemic și produsele generate în timpul procesării sau preparării cărnii, având în vedere legătura deja documentată între consumul frecvent de carne roșie și o probabilitate crescută de diabet de tip 2. Această nouă cercetare franceză aduce la evidență o moleculă mai puțin studiată, Neu5 Gc, care se găsește în mod natural în majoritatea mamiferelor, dar care reprezintă un element exogen pentru om.

Înțelegerea mecanismului propus de cercetători sugerează că această substanță, care aparține familiei zaharurilor dar nu este echivalentă cu zahărul comun din alimente, ar putea declanșa o stare inflamatorie cronică și persistentă. Această inflamație ar putea afecta modul în care organismul uman răspunde la insulină, un aspect central în patogeneza diabetului de tip 2.

Leopold Fezeu, cercetător de la Université Sorbonne Paris Nord și autor principal al studiu, a explicat că datele obținute sunt în concordanță cu ipoteza unei conexiuni dintre Neu5 Gc, procesul inflamator și diabetul, deși mecanismul nu a fost demonstrat direct în cadrul acestei investigații.

Este esențial de subliniat că procentul de 63% reprezintă o creștere relativă a riscului între cele două grupuri comparate, nu o probabilitate absolută aplicabilă fiecărui individ care consumă carne roșie des. Din totalul de aproape 90.000 de adulți monitorizați, 966 cazuri de diabet de tip 2 au fost identificate pe parcursul urmăririi. Riscul personal este influențat de o multitudine de variabile, incluzând predispoziția genetică, masa corporală, nivelul de activitate fizică, calitatea generală a dietei și starea metabolică.

Prin urmare, studiul prezintă o corelație statistică, necesitând confirmare prin cercetări suplimentare, și nu estabelește o cauzalitate directă între consumul de carne roșie și apariția diabetului.

În contextul acestui studiu, s-a constatat că obezitatea contribuie la explicarea aproximativ 13% din asocierea observată între aportul de Neu5 Gc din carne și diabetul. Această descoperire merită o examinare mai aprofundată, deoarece sugerează existența unor influențe biologice care nu depind exclusiv de excesul ponderal; totuși, acest procent provine dintr-o analiză statistică și nu dovedește că inflamația indusă de Neu5 Gc este singura explicație pentru restul riscului.

Despre natura chimică a Neu5 Gc: Această moleculă este un acid sialic, un tip de zaharidă prezent pe suprafața celulelor majorității mamiferelor, fiind produs în mod natural de acestea. Oamenii, în urma unei transformări genetice în cursul evoluției, și-au pierdut capacitatea de sinteză proprie, însă pot obține Neu5 Gc prin alimentație. După ingestia alimentelor care conțin această substanță, o parte este absorbită și integrată în structurile celulare specifice. Problema științifică ridicată este că sistemul imunitar uman poate percepe Neu5 Gc ca fiind un agent străin, generând anticorpi specifici.

Interacțiunea dintre această moleculă și anticorpii poate menține un proces inflamator, cunoscut sub denumirea de xenosialitate.

Neu5 Gc este un acid sialic!

Legătura dintre inflamație și diabetul de tip 2 se datorează faptului că această afecțiune apare când organismul nu mai răspunde adecvat la insulină, ducând eventual la insuficiența secretorie a hormonului pentru menținerea glicemiei în limite normale. Inflamația cronică, de intensitate scăzută, este un factor investigat în contextul rezistenței la insulină.

Cercetătorii ipotezează că expunerea repetată la Neu5 Gc ar putea activa sistemul imunitar, afectând țesuturile sensibile la insulină, și ar putea perturba funcționarea celulelor beta pancreatice, responsabile de producția insulinei.

În ceea ce privește sursele alimentare, carnea de vită și miel sunt considerate surse semnificative de Neu5 Gc, deși acesta este prezent și în carnea de porc și alte carne de mamifere. Analiza a inclus separat carnea roșie neprocesată, produsele din carne procesată și lactatele.

În grupul cu cel mai mare aport estimat de Neu5 Gc, bărbații consumau în medie aproximativ 97 de grame de carne roșie zilnic; dacă se adăugau produsele procesate, acest consum ajungea la 136 de grame.

Pentru femeile din aceiași categorii, consumul mediu zilnic era de 73 de grame de carne roșie, ajungând la 96 de grame când erau incluse și produsele procesate.

În opoziție, bărbații din grupul cu cel mai mic aport consumau în medie doar cinci grame de carne roșie pe zi, iar femeile din acest grup aveau un consum mediu de zero grame.

Aceste cifre reflectă tiparele alimentare ale participanților, nu praguri de pericol.

Un aspect important al studiului este că, deși Neu5 Gc este prezent în anumite produse lactate, concentrațiile sunt mai mici comparativ cu cele din vită sau miel. Analiza specifică asupra aportului din lactate nu a relevat o corelație statistic semnificativă cu riscul de diabet de tip 2.

Totuși, examinând aportul total de Neu5 Gc din toate sursele alimentare, persoanele cu cel mai mare consum au manifestat un risc cu 37% mai mare față de cele cu cel mai mic aport.

Autorii concluzionează că această asociere totală este predominant explicată de sursele din carne, sugerând că concentrațiile și cantitățile din carne sunt factori determinanți, nu neapărat aportul din lactate; prin urmare, nu există temei pentru eliminarea lactatelor din dietă din cauza acestui compus.

O limitare crucială a cercetării este legată de interacțiunea dintre Neu5 Gc și cantitatea totală de carne roșie. Când autorii au integrat în modelul statistic consumul global de carne roșie, asocierea inițială între Neu5 Gc și diabet s-a atenuat considerabil, pierzând semnificația statistică. Acest lucru impune o precizare: nu se poate determina dacă Neu5 Gc este factorul cauzal al riscului crescut, sau dacă legătura observată este, de fapt, o corelație indirectă explicată de alte substanțe nutritive din carne (precum fierul hemic sau grăsimile), sau de obiceiurile alimentare generale asociate cu consumul mare de carne.

De asemenea, chiar dacă s-au efectuat ajustări statistice pentru factori multipli (vârstă, sex, activitate, fumat etc.), influența diferențelor individuale nu poate fi eliminată integral. Astfel, Neu5 Gc rămâne o potențială explicație biologică, dar nu o cauză dovedită a diabetului de tip 2.

Studiul oferă o perspectivă nouă asupra mecanismelor metabolică, sugerând că reacția imunitară indusă de Neu5 Gc ar putea contribui la rezistența la insulină și, implicit, la diabetul de tip 2, dar subliniază necesitatea unor verificări cauzale mai stricte.